O reteta a succesului – partea II

Salut!
Ce faci? Cum iti merge? Ai observat cum trece timpul? Acum e luni, acum e duminica. Incredibil. Mai mult ca niciodata, acum e momentul sa-ti faci un plan de bataie pentru planurile tale si sa le respecti, pentru ca altfel te ia anaforul si trece timpul si…si….si.
Iti spuneam la finele postului anterior despre o lista care constituie reteta succesului. Este infailibila, serios. O reamintesc, nu trebuie decit sa o urmezi:
1. Afla ce iti doresti
2. Afla ce nu iti doresti
3. Ramai concentrat pe ce vrei
4. Tine-ti emotiile active
5. Treci la actiune, catre scopul tau
6. Continua pana obtii ceea ce vrei
Asadar, este foarte important sa stii ce iti doresti cu adevarat. Si mi se pare normal. Nu pleci de acasa pentru o plimbare in parc si ajungi stand la coada la Financiar, sa depui declaratii. Cand stii ce iti doresti, mergi pe directia dorita. Uneori, recunosc, m-am trezit si in situatia a doua! 🙂
Gandeste-te la ceea ce iti doresti cat mai mult, ca sa fii sigur. Fa o lista cu toate lucrurile pe care ti le doresti, indiferent cat de ireale iti par. Include cat de multe detalii vrei. Odata facuta lista, mai priveste-o si vezi ce poti sa mai imbunatatesti. Daca lista ta contine mai multe obiecte pe care le poti lua cu bani, atunci poti sa incluzi si aspectul “mai multi bani”, daca vrei conditii mai bune de lucru, apreciere pentru ce faci sau alt job, include un alt job. In felul asta poti sa selectezi ingredientele principale, sa faci o lista scurta si sa afli care este cel mai important. Singurul pe care ti-l doresti chiar acum. Scrie-l deoparte si treci la urmatorul pas.
Sustine-ti scopul dorit. Dar oare iti doresti ce trebuie sau te gandesti la ce nu vrei sa se intample? Multi oameni cer ceea ce nu-si doresc. Daca vor sa fie sanatosi scriu: nu vreau sa fiu bolnav. Sau daca s-au saturat de jobul lor, scriu: m-am saturat de jobul asta in loc sa scrie “vreau un job nou”. Aceste afirmatii sunt negative si ne spun ceea ce nu iti doresti si nu ce iti doresti. Universul nu face astfel de distinctii pe baza semanticii. El iti da ceea ce soliciti. Energia pozitiva atrage energie pozitiva iar energia negativa, fireste, energie negativa.
Daca mesajul transmis este negativ, asta primesti. Se numeste “efectul bumerang“. Ai grija sa-ti doresti ceea ce-ti doresti, pentru ca orice vei solicita, aia vei primi. Daca spui ca vrei sa scapi de job, e posibil sa te trezesti concediat. Trebuie sa fii foarte clar cu privire la ceea ce iti doresti si sa transformi totul in formulare pozitiva.
Un alt atuu pe care e bine sa-l ai este acela de a pune intrebari potrivite. Daca iti adresezi intrebari, acestea te forteaza sa gasesti raspunsuri iar daca esti in cautare de raspunsuri, trebuie sa pui intrebarile potrivite. Daca vrei mai multi bani, trebuie sa te intrebi corect “de ce vrei mai multi bani?”. Este pentru a-ti ajuta familia, pentru anumite bunuri, pentru a merge in vacante? Cu totii stim ca banii nu aduc fericirea sau iubirea, dar iti pot face viata mult mai usoara si aduc ceva satisfactii personale care au efect pozitiv. Cand stii motivul pentru care vrei bani, e mai usor sa atasezi dorintei tale o emotie potrivita si sa te pui in situatia de a avea deja ceea ce iti doresti, stiind cum te va face acel ceva sa te simti.
Scrie-ti intentiile clar. E mai mult decit o dorinta, pentru ca include multa atentie, e mai bine decit a visa cu ochii deschisi pentru ca nu este despre ceva ce iti doresti cindva ci despre ceva ce iti doresti chiar acum. Intentia iti spune ce vrei sa faci si nu ce ti-ai dori sa faci. De exemplu, este o imensa diferenta intre “as vrea o masina noua” si “intentionez sa-mi iau o masina noua”. Practic, prin intentie, faci un pact cu tine despre ceea ce vrei sa ai si ii dai importanta. Intentiile sunt mereu pozitive si formulate la prezent, pentru ca prezentul este singurul timp in care existi si iti poti schimba viata. Timpul, din punctul de vedere al Universului, este o iluzie. Pe noi, timpul ne ajuta sa ne ghidam viata in mod practic: daca trebuie sa ajungi la ora 8 la birou, atunci urmezi ceasul.
Oamenii au abilitatea de a se gandi la trecut si de a se gandi la viitor. Acest lucru poate sa fie atat o binecuvintare cat si un blestem. Desi uneori ne aduce placere, de cele mai multe ori ne impiedica sa traim in prezent. Cand te gandesti la trecut, iti aduce amintiri placute despre oameni, copilarie dar e posibil sa regreti anumite lucruri si dupa cum stim, regretele sunt negative. Viitorul nu e diferit. Cum poti sa prezici ce e inainte si cum pot fi pozitive gandurile prin care iti imaginezi ca ajungi mai rau decat iti este acum?
Motivul pentru care prezentul e vital in manifestare, e pentru ca este singurul timp in care poti sa manifesti ceva. Trecutul e trecut, gandul vine, observa-l pasiv si lasa-l sa plece. La fel, viitorul inca nu a venit. Dar e de bine, pentru ca daca iti doresti un viitor mai bun, poti, preluand controlul vietii tale chiar acum.
Intentiile tale trebuie sa fie cat mai detaliate. Daca vrei o masina noua, spune ca vrei una noua, ce model, detalii tehnice. Cu cat esti mai precis, cu atat e mai usor pentru Univers sa isi dea seama ce vrei.
Un alt pas il reprezinta concentrarea. Asta nu inseamna ca te inchizi intr-o camera intunecoasa si te gandesti doar la ceea ce iti doresti si astepti ceva. Pur si simplu, gandeste-te la ceea ce iti doresti in loc sa te gandesti la ce nu iti doresti. Concentreaza-te selectand lucrurile pe care ti le doresti si formuleaza-ti cat mai precis intentiile pana cand obtii ce vrei. Pentru a te ajuta, rescrie o lista noua in fiecare zi, chiar daca unele chestii se repeta. Astfel iti reafirmi intentiile si ramai concentrat asupra a ceea ce-ti doresti. Cu totii stim cum zboara gandul, de seara pana dimineata!
Un alt mod prin care iti pastrezi concentrarea este sa iti faci o lista micuta, cu ingredientele si intentiile principale plus emotiile pe care le vei experimenta atunci cand visul se va implini. Lista asta mica poate sa incapa in portofel, poseta, in buzunarul preferat, pe bordul masinii, astfel incat sa-ti iasa in cale pe tot parcursul zilei. “Hartuieste-te” ca sa zic asa, cu dorintele tale si cu ce vei simti atunci cand ti le-ai implinit.
O noua relatie te poate face sa te simti iubit si apreciat, o noua casa iti da senzatia de abundenta si realizare, un job nou iti elimina stresul si te face sa te simti util. Cand ai emotiile in minte, trece-le in dreptul dorintelor tale. Acestea amplifica gandurile pe care le avem fata de ce ne dorim. Unele persoane gasesc dificila identificarea emotiilor asociate cu visele lor. Daca esti asa, incearca sa te stimulezi cu muzica ta preferata. Regizorii de film determina spectatorii sa reactioneze la anumite momente din film intr-un anume mod, deoarece este cunoscut faptul ca emotiile sunt mai usor exprimabile prin muzica decit prin oricare alt mod. Ei includ muzica pentru a determina o anumita emotie, in momentele cheie ale filmului.
 Odata ce ai aflat ce vrei, ti-ai afirmat intentiile, te gandesti si ai emotia asociata cu dorinta ta, treci la actiune. ACTIUNEA se refera la oricare activitate fizica facuta in sprijinul visului tau. Asta nu inseamna ca e ceva maret. Orice faci e actiune si orice actiune intreprinsa va misca procesul la pasul urmator. Poate sa insemne cumpararea ziarului cu anunturi daca vrei alt job, sau a unul loz daca vrei mai multi bani.
Cel mai bun mod prin care afli cind sa treci la actiune, este urmandu-ti instinctele. Daca simti ca vrei sa suni pe cineva, fa-o, nu sta pe ganduri. Sau daca vrei sa faci ceva dar tot amani, treci la fapte. Actiunea include si coincidentele. Daca vrei sa cumperi o masina noua si primesti tone de mesaje spam cu ofertele auto, in fiecare zi, ar fi bine sa mergi la un showroom, sa te programezi la un drive test (nu implica sa si cumperi). Daca te intalnesti cu cineva pe care n-ai mai vazut de multa vreme, stai un pic de vorba, intreaba ce mai face. Daca esti invitat la un eveniment social ar putea sa fie cel mai bun loc unde sa incepi o relatie, sau o afacere noua. Important este sa fii atent si daca este firesc, sa treci la actiune. Cel mai dificil lucru al manifestarii este sa te tii de treaba. Daca vrei un job nou dar acesta nu apare, e posibil sa fii tentat sa renunti. De aceea cele mai multe persoane nu reusesc sa obtina ce-si doresc. E logic: cand renunti, “te-ai scos din carti”!
Secretul de baza este “sa nu renunti niciodata”.  De aceea unii oameni primesc ce-si doresc iar altii sfarsesc doar cu dorinta. Trebuie sa fii determinat, ramai fidel crezului tau pina il implinesti, apoi treci la urmatorul, apoi la urmatorul. E posibil ca uneori, Universul sa nu-ti dea ce vrei. Atunci e bine sa te intrebi “de ce oare?”. Exista cu siguranta un motiv pe care nu il intelegi atunci. Asa ca e bine sa te uiti pe lista si sa-l descoperi. Fii atent la ceea ce soliciti. Sigur vrei ce soliciti? Te concentrezi pe ceea ce soliciti sau pe ce nu vrei? Sunt formulate la timpul prezent? Emotia este suficient de mare? Actiunile tale sunt pe directia cea buna? Asculti de instinctul tau?
Daca nu gasesti raspunsul, e posibil sa lasi indoiala sa te distraga. Manifestarea este despre ceea ce TU iti doresti, nu despre ce ALTII cred ca ai tu nevoie. Ai dreptul sa ceri ce iti doresti si sa crezi ca le meriti. Nevoile tale sunt la fel de importante ca ale oricui. Meriti sa ai ce iti doresti asa ca ai incredere in tine. Gandeste pozitiv si vei reusi.
In final, cel mai important este conceptul de a-ti abandona gandul la modul de obtinere a ceea ce iti doresti. Acest concept are doua intelesuri: se refera la posibilitatea ca TU sa existi fara ceea ce iti doresti in continuare si la a-ti plasa increderea in Univers, stiind ca iti va aduce ceea ce iti doresti. Odata selectat ingredientul principal, ai formulat intentia si emotia, lasa-l deoparte in grija Universului, facand ce-ti dicteaza intuitia si stiind ca dorinta ti se va implini. Al doilea inteles este acela de a avea incredere in Univers ca va avea grija de partea lui de intelegere si iti va aduce ce vrei. Daca nu poti asta, inseamna ca nu crezi ca poti obtine ce ti-ai propus sau ca nu le meriti si automat, emiti semnale negative. De curind am ajuns la o alta intelegere pentru biblicele cuvinte “cere si ti se va da”, “bate si ti se va deschide”, “deja ti s-a dat ce doresti, trebuie doar sa ai incredere in asta si sa fii deschis sa primesti”.
Manifestarea lucreaza cel mai bine cand iti pastrezi intentiile pentru tine. Asta pentru ca sunt ale tale, personale, private si nu necesita aprobarea nimanui. Apoi apare Legea Atractiei. Alti oameni pot sa nu fie atat de convinsi ca tine ca manifestarea functioneaza, pot sa aiba indoieli si sa ridiculizeze ideea. Acest lucru atrage energii negative. Mai bine nu risca si nu spune nimanui pina nu ai obtinut ce vrei. Atunci deja nu mai conteaza, ca ai primit ce vroiai si te vei simti minunat spunandu-le.
Formuleaza un ritual zilnic de manifestare! Suna pompos, ritual, dar e mai degraba o rutina zilnica. Fii consecvent si practica-l cand te simti mai bine: fie primul lucru dimineata (incepandu-ti ziua cu gandul la dorintele tale), fie seara inainte de culcare (avand ca subiect nocturn dorintele tale si nu stirile TV). Alege un loc unde poti sta in liniste, nu vei fi deranjat si poti sa il practici de fiecare data la aceeasi ora. Pentru cei care aleg dimineata, includeti cat mai multe din urmatoarele: stai 10 minute in liniste pentru a-ti calma mintea. Vizualizeaza ce iti doresti cu multe detalii pentru a pune gandurile in miscare si finalizeaza completandu-ti lista cu dorinte. Poti sa faci astea si plimbandu-te prin parc, cu sau fara muzica preferata.
Pentru cei care aleg seara, puteti include aceleasi lucruri, plimbarea poate va fi mai dificil de aplicat datorita orei, dar includeti meditatie daca va place, yoga pentru relaxare, orice va face sa va simtiti confortabil. Important este sa fiti consecventi si sa urmati ritualul in fiecare zi. Apoi nu veti fi surprinsi cind va impliniti dorintele.
Manifestarea functioneaza de fiecare data. Ramai credincios metodei, ai rabdare si vei avea rezultate. Incepe chiar astazi, decide ce iti doresti, caci gandurile chiar stau la baza realitatii!
Viata pe care o ai astazi este rezultatul actiunilor pe care le-ai intreprins, actionand pe baza gandurilor avute datorate emotiilor generate de fiecare situatie in care te-ai aflat!
Iti recomand si clipul de mai jos!
Succes!
Cu prietenie sincera,

Traian

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *